Evenimente - Interviu oferit site-ului www.ghid-culinar.ro

Interviu oferit site-ului www.ghid-culinar.ro

A fost vreo regie la MasterChef? Iti raspunde Mehrzad, fost concurent, intr-un INTERVIU savuros! Iata cu ce se ocupa in prezent si ce sfaturi culinare iti da!

Mehrzad Moghazehi, unul dintre cei mai indragiti fosti concurenti ai show-ului culinar MasterChef, ne-a oferit un interviu delicios in care ne vorbeste despre experienta sa din cadrul emisiunii, pasiunile si preferintele sale culinare. Si asta nu e tot! Din dragoste, ne da cateva sfaturi si o reteta draga lui. Spunem "din dragoste" deoarece este ingredientul sau de baza in bucatarie. Si daca nu stiati, numele sau - Mehrzad - inseamna nascut din dragoste.

Cum te-ai descrie in trei cuvinte?

Pai nu prea stiu sa descriu asa pe scurt... :) In general cand incep o descriere la orice, o cam lungesc! :)) O sa incerc sa fie doar 3 cuvinte! :)

Sincer, plin de iubire si insetat de invatatura!

Cum s-a nascut pasiunea pentru “bucatarit”?

In jurul varstei de 15 ani a inceput si aventura mea in bucatarie, odata cu perioada liceului, cand m-am mutat singur din Ploiesti in Bucuresti si am inceput experimentele culinare in bucataria apartamentului meu! :))

Cu toate ca pasiunea pentru bucatarie s-a nascut in mine de la varsta de 5 ani, cand impreuna cu mama mea ma pierdeam in universul bucatariei fascinat de mirajul condimentelor si aromelor care incununau munca mamei, care ne mangaiau mirosul si ne fascinau ochisorii…si unde imi bagam nasucul in tot ceea ce gatea mama, eu, voinicel de mic, voiam sa o ajut cel putin cu aruncatul ingredientelor in oala, amestecatul in cratita sau framantatul aluaturilor, fiind mai mult decat fascinat de reusita mea, care, pe atunci… era fabuloasa, din punctul de vedere al pustiului topit dupa compania mamei… si cu timpul s-a amplificat pasiunea.

Cum a fost experienta de la MasterChef Romania?

Am invatat foarte multe acolo. A fost o experienta de neuitat, de care acum mi-e dor. :)

Am invatat plating (aranjarea produsului finit in farfurie), am invatat ca trebuie sa fii inventiv, si ca mereu ai de invatat, ca trebuie sa ai curaj si sa faci ce iti vine in cap, sa risti, ca daca nu risti, nu castigi si probabil ca nu-ti  depasesti nici limitele!

Si inca o data, mi-am dat seama ca nu trebuie sa ai incredere in nimeni, ca toti sunt dupa propriul interes, iar unii ar face orice sa ajunga unde vor! :)) Ce rautacios sunt, nu? Dar si asta e un lucru important pe care l- am invatat acolo! :))

Juriul ti s-a parut dur? De cine ti-a fost cel mai teama?

La inceput mi s-au parut duri... apoi cu timpul, m-am obisnuit cu toti trei. :)

Teama? Nu pot spune ca mi-a fost teama de cineva.

Doar ca in concurs aveam “o senzatie” mai multe in unul... o senzatie de stres, tensiune, presiune si amestecat cu timpul limitat... toate in acelasi loc creau senzatia de care spuneam, dar nu cred se poate spune “teama”. :)

Te-a schimbat in vreun fel experienta de la MasterChef ?

Pot sa spun DA. Am invatat multe, m-am lamurit de multe si vorbind in general, aceasta experienta a facut sa vad lucrurile putin mai altfel decat vedeam pana la concurs.

Bucataria iraniana sau romaneasca? Care iti place mai mult?

Daca trebuie sa raspund concret la aceasta intrebare, pot spune ca prefer bucataria iraniana. Insa, eu incerc sa combin bucataria iraniana cu cea romaneasca.

Fuziunile intre bucatarii imi plac cel mai mult. Asa poti foarte bine sa te joci cu retetele.

Ingredientul care iti place cel mai mult este…

Cam grele intrebarile tale. :))

“Sa ma descriu in trei cuvinte!”   “Ingredientul care imi place cel mai mult!” :)))

De data asta o sa spun mai multe. Nu pot spune unul singur. :))

Sofranul, rodia si bulionul de rodie, orezul basmati, curcuma (turmeric - denumirea romaneasca), fistic, si ma opresc aici, ca as continua cu multe! :)

Care este mancarea ta preferata?

Daca ar fi sa denumesc un preparat favorit, as putea numi FESENJOON-ul, un praparat traditional iranian care se prepara cu orice fel de carne (pui, curcan, vita, oaie...), bulion de rodie, miez de nuca macinata si un soi de prune uscate din Iran!

Ce ai mancat ieri? :)

Ieri am avut un eveniment, la care am gatit de dimineata, am pregatit: supa crema de dovleac cu ierburi aromatice si crutoane, pui cu sos oriental acompaniat de orez basmati indian cu sofran, migdale si agrise uscate, salata de iaurt cu castraveti, sfecla rosie, menta si trandafiri, cheesecake cu fructe de padure si brownie cruncky cu nuca si sos de ciocolata alba... si am tot gustat din mancare, dar de mancat am mancat pe fuga un polonic de supa si cand am ajuns acasa pe la 23 muream de foame, astfel ca am mancat niste lazania facuta de mama! :))

Iti plac mancarurile simple sau cele sofisticate?

Imi plac mancarurile facute cu gust si aspect frumos.

Un preparat nu trebuie sa fie sofisticat, ca sa fie si gustos... cu siguranta si un preparat simplu poate fi un preparat fenomenal. Dar noi de obicei daca ne-am obisnuit cu anumite feluri de mancare, cele care nu le intalnim zi de zi, ni se par mai bune si mai sofisticate.

Imi plac mancarurile usoare, eventual fara prajeala, fara fainoase...

Te recunoaste lumea pe strada? Ai avut vreo experienta in acest sens?

:)) Da, ma recunosc cei care s-au uitat la MasterChef. Unele persoane imi stiu si numele, il si pronunta corect! :) Experiente am tot timpul, dar cel mai des mi se intampla sa se uite cineva la mine si sa se tot gandeasca de unde ma cunoaste, apoi sa se apropie de mine si sa ma intrebe: de unde te cunosc, ca sigur te cunosc? :)) Si bineinteles ca nu le spun direct, le spun ca le dau un indiciu sa vad daca se prind! :)) Le spun: Eu gatesc! Si reactia multora e: Ahhhh Daaaa... de la MasterChef! :))

Unul dintre cele mai tari intamplari a fost ca, m-am dus la cineva si acolo era un batranel in jur de 60-70 de ani, foarte zambaret si plin de viata, care se apropie de mine, imi pune mana peste umar si zice: mah... eu te cunosc de undeva!

Pe mine m-a pufnit rasul, de la modul lui de abordare! :)

Zic: e posibil! La care el intreaba: Bai, da’ de unde te cunosc? Ca te cunosc bineeee de tot!!

Si ii dau indiciul: Eu gatesc! :))

Face niste ochi mari, uimiti si ridica mana sa batem cuba, spunand: Da mahhh de la MasterChef!! Domne’ e adevarat tot ce se intampla acolo? Sau e regizat? :))

Am ras si i-am spus ca n-a fost nimic regizat dupa care a continuat el: Bravo baiete... ai fost tare! Mi-a placut mult de tine, tu trebuia sa castigi!

Am mai vorbit putin cu el, dupa care l-am salutat si am plecat! :)

Ai mai pastrat legatura cu vreun fost concurent de la MasterChef?

Pai cu Petru Buiuca si Alexandru Cirtu lucram la un proiect, care se numeste “HOT - bar & food Studiu”, este un concept nou in Romania, un studio de gatit, o cafenea in incinta unui mall din Bucuresti, unde tinem cursuri de gatit, si cand nu tinem cursuri, clientii se pot relaxa la un ceai/cafea... vom organiza acolo seri tematice si petreceri... in principiu in perioada Pastelui va fi deschiderea. Suntem in discutii si cu un post de televiziune pentru emisiunea noastra... :) Cei care sunt interesati, pot gasi detalii pe Facebook (retete de top) sau pe site-ul meu www.retetedetop.ro!

Ma intalnesc cu Gabi Godeanu mai des, cu Magda si Andreea Moldovan m-am mai vazut... si cu inca cativa din concurenti ne auzim la telefon sau mai vorbim pe Facebook, acum cateva saptamani am ajuns in Bacau si am vizitat-o si pe Lili. ;)

Te uiti la MasterChef?  Ce sfat le-ai da concurentilor?

Normal ca ma uit! Am tot asteptat sa inceapa! :)

Sa incerce sa nu ii afecteze tensiunea si presiunea concursului si sa faca ce stiu. Sa studieze continuu, ca sa invete lucruri noi!

Ei au un mare atu, au vazut sezonul 1 de Masterchef, au vazut ce le place chefilor, pe ce pun ei pret, la ce dau importanta in preparate! Si asta ii ajuta foarte mult, trebuie sa fructifice acest avantaj! ;)

Ce preferi sa gatesti cel mai mult? Desert sau friptura?

Imi place sa gatesc... depinde de moment si de cerinte! :) Dar gatesc mai putin deserturi...

Le gatesti apropiatilor?

Da, tot timpul! :) Toti imi spun sa le gatesc si eu le spun: dati-mi o bucatarie, ingredinte si va gatesc! :)) Bineinteles asta in functie de timpul liber pe care il am! :)

Ce pasiuni mai ai in afara de gatit?

Salsa, fotografiatul si mai nou m-am apucat si de cursuri de improvizatie. ;) Pentru cei care nu stiu, este ceva gen stand up comedy, doar ca la show-urile de improvizatie nu se vorbeste urat ca la stand up, iar totul se improvizeaza pe loc, cu titluri date de publicul prezent la show. ;)

Cu ce te ocupi in prezent?

Organizez si particip la show-uri si evenimente culinare, consultanta in domeniul culinar si asa cum am spus mai sus, lucrez la proiectul cu studioul de gatit in Bucuresti.

Ce sfaturi culinare le-ai putea da cititorilor nostri?

Sa nu le fie teama niciodata de nou, de experimentat combinatii, de incercat retete noi, produse pe care nu le-au folosit... sa gateasca cu dragoste si numai cand au o dispozitie buna... sa nu uite ca prima data in farfurie, conteaza aspectul, pentru ca primul impact cu mancarea este cu ochiul, apoi cu papilele gustative! :)

Le dai si o reteta draga tie?

Cu mare drag, o sa va dau reteta mea preferata la capitolul desert. ;)

Si mai multe retete puteti gasi pe site-ul meu www.retetedetop.ro!

CHEESECAKE CU SOS DE FRUCTE DE PADURE

Pot sa spun ca chessecake-ul este unul dintre deserturile mele preferate! Aceasta reteta am invatat-o de la un maestru in arta culinara, Chef Negura Mircea Stefan, cu care am avut placerea sa lucrez la cateva evenimente si sa fur mai multe de la el... ;))

In mod normal, eu as fi reinventat reteta cu cateva arome in plus si niste fructe in compozitie, dar asta puteti face si voi, adaugand esente si arome dupa placul vostru, asa ca eu va prezint reteta asa cum e, simplu si delicios!

CHINTESENTA:

Blat:

  • Biscuiti petitbeurre - 250 gr.
  • Unt - 250 gr.

Compozitie:

  • Crema de branza Philadelphia - 1 kg
  • Smantana dulce (smantana de gatit) - 500 ml
  • Oua - 5 bucati
  • Zahar - 175 gr.

Dupa plac, putem adauga in compozitie si putina esenta de vanilie/lamaie sau 2-3 linguri de apa de trandafir!

 

Sos de fructe de padure:

  • Fructe de padure congelate - 200 gr.
  • Zahar brun - 2-3 linguri

ALCHIMIA:

Prima data incalzim cuptorul, ne trebuie cuptorul preincalzit la 175 de grade C sau la foc mediu daca folosim cuptor cu foc!

Dupa care, zdrobim biscuitii manual (introducem biscuitii intr-o punga si zdrobim cu un sucitor) sau folosim robotul de bucatarie.

Topim untul la bain-marie si amestecam bine cu biscuitii zdrobiti, pana avem o compozitie omogena.

In functie de ce fel de tava folosim, ungem tava sau folosim hartie de copt, adica daca folosim o tava cu fund detasabil, ungem tava cu unt, si daca folosim o tava mai inalta, folosim hartie de copt, dupa care asezam compozitia de biscuiti si unt si intindem cu mana, pe toata suprafata tavii, un strat subtire de circa 5-7 mm.

Intr-un castron amestecam crema de branza, smantana de gatit, ouale, zaharul si esenta, cu ajutorul unui tel (de preferabil) si batem pana avem o compozitie omogena pe care o asezam peste stratul de biscuiti cu unt si il dam la cuptorul preincalzit, asa cum am mentionat mai sus, pentru 30-45 de minute (asta in functie de ce tava folosim si cat de inalt va fi compozitia de branza). Rezultatul: trebuie sa fie rumenita partea de sus si facuta in mijloc... de preferabil este sa aiba inaltimea de 3, maxim 4 cm.

Sosul il pregatim astfel:

Intr-o craticioara punem fructele congelate pe foc mic, amestecam din cand in cand, dupa 2 minute adaugam si zaharul brun, amestecam in continuare pana se topeste zaharul (cam 3-4 minute)... putem folosi sosul asa cu bucati mari de fructe de padure sau putem sa mixam cu blender vertical... oricum dupa cele 6-7 minute pe foc, il dam la rece.

Cand Cheesecake-ul e gata, il lasam la racit si cand se mai receste, il introducem in frigider.

Cheesecake-ul se serveste rece si cu sos de fructe de padure.

ALCHIMIE… savarsia… fara cusur… ;)

Savurare divina… tuturor…

Sursa:

http://www.ghid-culinar.ro/articole-culinare/a-fost-vreo-regie-la-masterchef-iti-raspunde-mehrzad-fost-concurent-intr-un-interviu-savuros-iata-cu-ce-se-ocupa-in-prezent-si-ce-sfaturi-culinare-iti-da.html

comments powered by Disqus

Sus