Reţete - Deserturi Gingase - TORT MARTIPAN CU UMPLUTURA DE FRISCA SI CAPSUNI

TORT MARTIPAN CU UMPLUTURA DE FRISCA SI CAPSUNI

Tortul martipan este preferatul meu, aroma si consistenta martipanului, ma duc inapoi in  copilarie... la gumele de mestecat si caramelele dupa care eram innebunit cand eram mic si pentru care acceptam sa o ascult pe mama si sa fiu cuminte :)

Aici aveti cea mai simpla reteta de tort in care folosim si martipan si fructe, o metoda usoara si rapida de facut tort din martipan cu putina joaca  ;)

 

PIESELE JOCULUI:

Martipan:

  • migdale fara coaja - 450 gr
  • zahar pudra - 450 gr
  • oua - 1 buc
  • suc de lamaie - 1 lingura

Blat:

  • oua - 6 buc
  • faina -  6 linguri
  • ulei - 6 linguri
  • zahar - 6 linguri
  • sare - 1 varf de lingurita
  • Semintele de la un baton de vanilie

Crema:

  • frisca - 250 gr
  • capsuni proaspete - 200 gr

 

MOD DE JOACA:
Amestecam migdalele macinate cu zaharul pudra, adaugam sucul de lamaie si oul, pana obtinem o compozitie omogena precum o plastilina. Amestecam si framantam mixul extrem de bine, dupa care, invelim in celofan/folie si il lasam la frigider timp de 6 ore.

Blatul este pandispan asa ca trebuie sa amestecam galbenusurile, uleiul, zaharul si faina plus semintele de vanilie, pana rezulta o compozitie cremoasa. La ea, incorporam albusurile batute spuma. Compozitia astfel rezultata o punem intr-o tava unsa cu unt si tapetata cu putina faina. Lasam aluatul sa se bronzeze la cuptorul incins, timp de 45- 55 de minute.

Umplutura e extrem de simplu de preparat. Trebuie doar sa facem un piure de capsuni pe care sa il amestecam cu frisca proaspata! Frisca trebuie sa fie rece… cat de cat!

La final, taiem blatul la mijloc, asezam umplutura aromata, dupa care modelam martipanul pe tort, adica intindem martipanul cu un facalet pe masa si apoi peste tort... pentru un decor senzational si delicios. Putem da culoare martipanului cu colorant alimentar, care se gaseste in marketuri, si pentru o prezentare mai frumoasa,  putem sa cream diferite figuri cu forme pentru biscuiti.

Modelare placuta si spor la... joaca! ;)

comments powered by Disqus

Sus