Reţete - Preparate Vanjoase cu Peste si Carne - COTELETE DE BERBECUT CU VIN

Eu obisnuiesc sa marinez toate felurile de carne pe care le folosesc in bucatarie.

Prin simplul fapt ca marinam carnea, ii dam o savoare si o textura deosebita.

Marinarea se poate face cu ulei aromat, ulei de masline si condimente, folosirea diverselor sosuri (soia, teriyaki, sambal, oyster, etc.), impreuna cu suc de fructe.

Folosind acesta metoda, pe langa gustul deosebit, se fragezeste si carnea.

Aici va dezvalui o marinata simpla care se poate folosi pentru orice fel de carne rosie.

 

CHINTESENTA:

Pentru o portie.

  • Cotlete de berbecut – 300 g
  • Ulei de masline – circa 200 ml
  • Ceapa taiata julien – 1 buc mica
  • Vin rosu – 100 ml
  • Suc de lamaie – o lingurita
  • Unt – 30 g
  • Piper boabe
  • sare

 

ALCHIMIA :

Fasonam cotletele de berbecut si le taiam in bucati.

Adaugam cotletele impreuna cu ceapa taiata julien, sucul de lamaie si cateva bobite de piper intr-un recipient, apoi punem uleiul cat sa acopere cotletele, dupa care acoperim recipientul si il tinem la rece pentru cel putin 12 ore.

 

Carnea marinata o putem prepara la gratar sau o putem prepara in tigaie astfel:

Punem tigaia la foc iute cu uleiul si imediat ce uleiul este incins adaugam cotletele in  tigaie ca sa prinda o crusta, dupa 1-2 minute le intoarcem pe partea celalalta… asta in functie de grosimea fiecarei bucati.

Cotletele trebuie sa prinda crusta pe ambele parti ca sa-si pastreze suculenta,

dupa care adaugam untul, presaram cu putina sare si, dupa inca 20-30 de secunde, adaugam vinul rosu peste carne si introducem in cuptorul incins in prealabil la 180˚ C, timp de 4-5 minute.

Dupa ce scoatem preparatul din cuptor, il tinem acoperit la odihnit pentru inca 2-3 minute.

Cotletele de berbecut pot fi servite cu orez basmati, mamaliguta, cartofi copti si salata de iaurt cu castraveti.

 

ALCHIMIE săvârşită fără cusur. ;)

Savurare divina tuturor…

 

 

 

 

comments powered by Disqus

Sus